Crap la cuptor
– 100 ml undelemn
– 2 Kg cartofi
– 5 morcovi potriviţi
– 500 g ceapă verde
– piper, sare, boia, verdeţuri ( mărar, pătrunjel )
– 1 crap de 3-5 Kg ( mai mare nu vă încape în cuptor)
– 50 g unt
– 1 Kg roşii
– 500 g ceapă albă
– 1 căpăţână usturoi mare
– 500 ml vin alb sec
– 5 ardei graşi
- Crapul nu se curăţă de solzi: se taie pe spate, prin mijloc, începând de la cap şi continuând pe lângă aripioarele dorsale spre coadă – coastele se desprind chiar de lângă coloana vertebrală – până se deschide într-un fel de roată
- Se scot maţele şi branhiile, se spală, se scurge
- Se unge o tavă mare ( cel puţin cât peştele ) cu unt
- Se curăţă cartofii, se taie în jumătate
- Se aşază peştele cu solzii în jos, cu cartofii în jur
- Se sărează, se piperează
- Se garniseşte peştele cu felii de roşii, ardei gras, morcov, ceapă
- Parte din zarzavaturi se pun pe lângă cartofi, în zeamă, să facă sos
- Se stropeşte cu ulei şi vin
- Se dă la cuptor potrivit de încins – focul mic face carnea bună – 30 de minute sau mai mult, până intră furculiţa uşor în carne, stropind din când în când, să nu se ardă, cu zeama din tavă
- Dacă scade zeama prea mult şi n-o mai poţi lua cu lingura, mai adaugă apă
- Se pisează usturoiul, se freacă cu 100 ml apă şi o lingură de boia
- Se toarnă zeama asta peste peşte
- Se dă iar la cuptor, cu foc iute 3 – 5 minute, până se rumeneşte carnea,pe unde e descoperită şi se îngroaşă sosul
- Se scoate, se presară cu verdeţuri tocate
Lucrare de Delta Dunării, crapul la cuptor cere un pic de muncă, răsplătită însă enorm la sfârşit. Sigur că Aligote-ul de Niculiţel, zburdalnic dar totuşi ferm – ce bine s-a construit vinul ăsta pe dealurile sterpe ale Dobrogei! – se leagă de peşte ca solzii de biban.
Crapul la cuptor se oferă direct din tava în care s-a copt şi se mănâncă până la pielea cu solzi de dedesubt. Chiar dacă are cartofi, mămăliga e maica sa bună, dar nici pâinea neagră de casă, scoasă caldă din cuptor, nu-i e o rudă îndepărtată. Cinstit vorbind, cu cât e mai mare peştele, cu atât e mai bun.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!