Crap la protap

Pescarii Dunării şi Deltei înnoptează deseori departe de casă, între stufuri şi sălcii, având la îndemână doar ce dăruieşte apa.

Aşa s-a dezvoltat o bucătărie cu componente simple, ba chiar sărace, dar – seara lângă foc e lungă şi nu se grăbeşte nimeni – destul de sofisticată ca preparare. Deci:

–     sare, piper, cimbru

–     50 g undelemn

–     1 crap de 800 g – 1 Kg ( ceea ce ar ajunge unui om nu chiar flămând )

–     Se face un foc de lemne ( eventual două, la circa 1 m unul de altul )

–     Se curăţă crapul de solzi, se taie pe burtă, se scot măruntaiele şi branhiile

–     Se spală bine peştele, se şterge

–     Se crestează transversal, mai ales pe fileuri, sub aripioarele dorsale, unde e carnea mai groasă

–     Se sărează, se piperează, se freacă cu cimbru

–     Se înfige crapul prin gură într-un băţ mai gros, în aşa fel ca vârful să ajungă exact la coadă, sub piele

–     Se înfige băţul în pământ la 50 – 60 cm de foc sau între focuri ( căldura să coacă carnea încet, vreme de, să zicem o oră). Dacă focul e mai puternic proţapul se înfige chiar mai departe

–     Dacă am facut un singur foc, din când în când proţapul se suceşte, ca peştele să se coacă pe toate feţele

–     Când crapul s-a pătruns, se scoate de pe băţ într-o farfurie ( sau se mănâncă direct de pe proţap, e chiar mai amuzant, mai altfel)

–     Proţapul e un lucru gustos, mai ales atunci când se coace încet, tot atât de încet cum trece noaptea. Şi e bun mai ales când fiecare are grijă de proţapul lui – că ce-şi face omul cu mâna lui… – pe malul lacului, în cântec de broaşte şi stârci

Încălzind-mă ades la lumina unui pahar de Somoveancă – vin alb mic dar cinstit, rămas din alte vremi numai în sate de lângă Tulcea – înmuind un boţ de mămăligă caldă în mujdei cu roşii şi apoi rupând din carnea înmiresmată a unui crăpcean proţăpit lângă un rug făcut din două sălcii uscate, mi se părea, în puterea nopţii, nu numai că n-am trăit destul, ci că sunt nemuritor.