Crap la protap
Pescarii Dunării şi Deltei înnoptează deseori departe de casă, între stufuri şi sălcii, având la îndemână doar ce dăruieşte apa.
Aşa s-a dezvoltat o bucătărie cu componente simple, ba chiar sărace, dar – seara lângă foc e lungă şi nu se grăbeşte nimeni – destul de sofisticată ca preparare. Deci:
– sare, piper, cimbru
– 50 g undelemn
– 1 crap de 800 g – 1 Kg ( ceea ce ar ajunge unui om nu chiar flămând )
– Se face un foc de lemne ( eventual două, la circa 1 m unul de altul )
– Se curăţă crapul de solzi, se taie pe burtă, se scot măruntaiele şi branhiile
– Se spală bine peştele, se şterge
– Se crestează transversal, mai ales pe fileuri, sub aripioarele dorsale, unde e carnea mai groasă
– Se sărează, se piperează, se freacă cu cimbru
– Se înfige crapul prin gură într-un băţ mai gros, în aşa fel ca vârful să ajungă exact la coadă, sub piele
– Se înfige băţul în pământ la 50 – 60 cm de foc sau între focuri ( căldura să coacă carnea încet, vreme de, să zicem o oră). Dacă focul e mai puternic proţapul se înfige chiar mai departe
– Dacă am facut un singur foc, din când în când proţapul se suceşte, ca peştele să se coacă pe toate feţele
– Când crapul s-a pătruns, se scoate de pe băţ într-o farfurie ( sau se mănâncă direct de pe proţap, e chiar mai amuzant, mai altfel)
– Proţapul e un lucru gustos, mai ales atunci când se coace încet, tot atât de încet cum trece noaptea. Şi e bun mai ales când fiecare are grijă de proţapul lui – că ce-şi face omul cu mâna lui… – pe malul lacului, în cântec de broaşte şi stârci
Încălzind-mă ades la lumina unui pahar de Somoveancă – vin alb mic dar cinstit, rămas din alte vremi numai în sate de lângă Tulcea – înmuind un boţ de mămăligă caldă în mujdei cu roşii şi apoi rupând din carnea înmiresmată a unui crăpcean proţăpit lângă un rug făcut din două sălcii uscate, mi se părea, în puterea nopţii, nu numai că n-am trăit destul, ci că sunt nemuritor.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!